Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Care moarte a fost nimicita de Hristos
De multe ori cand zicem moarte, noi ne gandim la un cadavru intr-un cosciug, dar asta este numai un chip al mortii, sunt multe cai pe care putem sa incepem sa raspundem la intrebarea asta. O sa iau calea asta: Adam, cand a cazut de la Dumnezeu
Sfantul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei...
Sfânta noastră Biserică, mai mult decât pe alţi sfinţi, îl numeşte plăcut şi făcător de minuni. Prin aceste numiri, Sfânta Biserică mărturiseşte că Sfântul Nicolae are un har extraordinar prin cutezanţa rugăciunilor sale către Dumnezeu, ceea ce Biserica exprimă, de altfel...
Canonizarea Sfantului Gherasim din Kefalonia
Sfantul Gherasim din Kefalonia este cinstit pe 20 octombrie. După a doua mutare, sfintele moaşte ale Sfântului Gherasim au fost aşezate într-o raclă improvizată şi se găseau în biserică, primind închinăciunea evlavioasă a credincioşilor care mergeau acolo. Anii treceau şi faima sf...
Iannis cel nebun pentru Hristos
Istorisirea se apleacă asupra vieţii unui nebun pentru Hristos, trăitor în zilele noastre într-unul dintre cartierele neprietenoase, periferice şi înstrăinate ale Athenei; acolo unde uşile oamenilor erau ferecate aproapelui şi viaţa cotidiană se scurgea monoton, în spiritul cunoscutei...
Preotia ca slujire a Cuvantului
Slujirea cuvantului este esentiala preotiei, face parte din cele trei slujiri fundamentale : invatatoreasca, sfintitoare, pastorala. Slujiri care trebuiesc privite in unitate, pentru ca viata este unitate si preotul este al unitatii. Slujirea cuvintului este esentiala firii umane insesi
Despre ratacire
Iata, eu ma bucur, fireste, cand ma intalnesc cu voi. Cum mi-a prelungit Dumnezeu zilele, El singur o stie. Si pana acum eu traiesc in fiecare zi o stare neinteleasa: Cum traiesc, de ce traiesc, pentru ce? Dar pentru mine sensul se cuprinde in faptul ca as dori sa va impartasesc intreaga mea...
Materia in cult si semnificatia ei
Prin cult, Biserica da expresie sentimentelor si ideilor religioase ale credinciosilor si raspunde nevoilor lor sufletesti. Prin mijlocirea cultului divin, ea revarsa asupra noastra harurile Sfantului Duh, ne transmite invataturile dogmatice
Ce este ortodoxia
Pentru noi, ortodoxia este marea realitate spirituala, care ne leaga cu cerul si, prin el, cu toti acei care, inainte de noi, au trait si au adormit in aceeasi credinta, ca si cu acei care, dupa noi, vor trai si vor adormi in ea, si cu care ne vom regasi in sfanta nadejde a vietii viitoare.
Randuielile bisericii etiopiene privitoare la...
In Biserica Etiopiana, dreptul de a savarsi il au numai episcopii si preotii, asistati de diaconi. Aceasta randuiala este o porunca dumnezeiasca Matei XXVIII, 19. Chiar in caz de nevoie, adica atunci cand copilul sau catehumenul este in pericol de moarte, botezul nu poate
Liturghia catehumenilor - comentariu al Sfantului...
Astfel, dintre cele catre Dumnezeu, doxologia are primul loc. Pentru aceasta, mai inainte de orice rugaciune si vorbire sfanta, preotul proslaveste pe Dumnezeu. Deci, pentru ce slaveste el pe Dumnezeu de trei ori si nu o singura data? El nu zice
Liturghia Sfantului Iacob in cultul crestin
Sfanta Liturghie, coroana cultului crestin, a constituit, de-a lungul veacurilor, un obiect de seama al meditatiilor si studiilor teologice. In acest scop, au aparut numeroase lucrari si studii care, dupa ruperea unitatii bisericesti, au imbracat vesmantul interpretarilor
Sarbatori sau praznice imparatesti cu data fixa
In mentalitatea crestina primitiva, mostenita de la lumea veche, accentul se punea pe ziua mortii si a invierii divinitatilor adorate, iar nu pe ziua nasterii lor. De aceea, cultul Mantuitorului in Biserica primara era concentrat
CAPITOLUL XVI Despre icoane Pentru ca unii ne hulesc ca ne inchinam si cinstim icoana Mantuitorului si a Stapanei noastre si inca si a celorlalti sfinti si slujitori ai lui Hristos, sa auda ca dintru inceput Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau. Pentru care motiv, oare, ne inchinam unii altora
2. LUMINA SFINTEI EVANGHELII a) Lucrarea Providentei divine de mantuire reflectata in Evanghelia Duminicii de la inceputul Postului Mare, a izgonirii primilor oameni din paradis. Cand arata nevoia roadelor duhului, ca unul care prin Jertfa Sa de rascumparare "a sapat la radacina pomului" (Lc. 13,8
Cum citim in Sfanta ScripturaCine vrea sa se mantuiasca, cu intrebarea sa calatoreasca. La un copil de clasa intai, daca i s-ar preda un lucru de academie, ce stie acela ? El de-abia invata cateva cuvinte : usa, ac, rac si cutare. De-abia invata acum sa faca un carlig, sa scrie litera a, b, c si dac
Predica la Duminica Sfintei Maria Egipteanca
Traditia Bisericii ne indeamna sa ne amintim astazi de Sfanta Maria Egipteanca. Asa cum duminica trecuta ne-a pus in fata chipul unui mare Sfant si ascet, Ioan Scararul, si asa cum mai inainte ne pusese inainte chipul Sfantului Grigorie Palama, acum ne aduce in fata un chip de sfanta femeie...
Dreptul de intai nascut
Dreptul de intai nascut ne este cunoscut din paginile Sfintei Scripturi, de unde aflam ca, inca din perioada timpurie a istoriei biblice, primul nascut de partea barbateasca (femeile nu pot sa aiba drept de intai nascut) al unei familii de iudei era inchinat lui Dumnezeu. De asemenea, acesta...
Sfintii Trei Ierarhi - teologie si spiritualitate
Daca este sa abordam, cat se poate de concis dar si consistent, in acelasi timp, diferite capitole si subcapitole din lucrare, de fapt, cat mai multe posibil, ca primul subcapitol al capitolului dedicat Spiritualitatii Evangheliei Sfantului Apostol Matei este intitulat: Spiritualitatea este...
Cum saluta crestinii
Salutul crestin este o scurta marturisire de credinta, precum si o rugaciune spontana. Mantuitorul ne-a spus urmatorul lucru: "Unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu, in mijlocul lor" (Matei 18, 20). Pentru aceasta, salutul crestin, fiind rostit in numele lui Dumnezeu, este...
Sfanta Scriptura in viata monahala
In monahismul ortodox nu exista traditia acelei "lectio divina” (lectura sau studiul Sfintei Scripturi) raspandita in monahismul occidental, desi toti Parintii indeamna la citirea Cuvantului lui Dumnezeu. In Pateric, cartea cea mai iubita a calugarului, se spune chiar ca "in tot ce faci sa ai...